La sfârşitul lunii noiembrie 2019, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,98%, având aceeași valoare ca cea din luna anterioară şi cu 0,34 pp mai mică decât cea din luna noiembrie a anului 2018.
Numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie, de 259.388 de persoane, a crescut cu 651 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 54.164 au fost şomeri indemnizaţi şi 205.224 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.897 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.246 de persoane faţă de luna precedentă.
Mai mulți șomeri în mediul rural
Datele ANOFM arată că 80.555 şomeri provin din mediul urban, iar 178.833 din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri au între 40 și 49 de ani (69.287), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (49.188), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (12.683).
Totodată, şomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,14%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 25,91% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,51%.