La sfârşitul lunii iulie 2019, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,01%, cu 0,49 puncte procentuale sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018, transmite Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Faţă de luna anterioară, s-a înregistrat o creştere cu 0,06 puncte procentuale, tendinţa uşor ascendentă a ratei şomajului fiind influenţată de înregistrarea absolvenţilor unităţilor de învăţământ în evidenţele ANOFM.
Mai mulți șomeri
Numărul total de şomeri înregistrați la finele lunii iulie, de 262.044 persoane, a crescut cu 4.461 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor, 44.492 au fost şomeri indemnizaţi şi 217.552 neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 2,95% la 2,97%, iar rata şomajului feminin a crescut de la 2,96% la 3,05%.
În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii iulie se prezintă astfel: 80.125 şomeri provin din mediul urban şi 181.919 din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri au între 40 și 49 de ani (70.991), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (51.320), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (12.451).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,61%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,47% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,12%.
Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârșitul lunii iulie 2019 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secțiunea Programe, strategii, statistici.